BRIGITTE RIGAUX-PIRASTRU
PASSE DOULOUREUX ET PRÉSENT APAISÉ ? DES RÉCITS DE VIE DE FEMMES ALLEMANDES ET POLONAISES EN SILÉSIE DANS LE DOCUMENTAIRE ABER DAS LEBEN GEHT WEITER [MAIS LA VIE CONTINUE]
DOI: 10.33993/drl.2023.10.219.238
Affiliation: CHUS, Catholic University of the West, Angers, France, and 3L.AM, University of Angers, France.
Contact details: Catholic University of the West, 3 place André Leroy | BP 10808 49008 Angers cedex 01, France.
Email: bpirastru@uco.fr
A PAINFUL PAST AND A PEACEFUL PRESENT? LIFE STORIES OF GERMAN AND POLISH WOMEN FROM SILESIA IN THE DOCUMENTARY ABER DAS LEBEN GEHT WEITER [BUT LIFE GOES ON]
(Abstract)
Two elderly German women return with their daughter and niece to their former family home in Silesia (Poland), only to find the current Polish home owner along with her descendants. This is how the German film director Karin Kasper documents her own family history together with that of the Polish family installed in their farmhouse after the Second World War, in her movie Aber das Leben geht weiter [But Life Goes On], produced in 2010. I aim to analyze the representation of this exclusively feminine intergenerational and international encounter. Fueled mainly by the narratives of elderly people, but also by photographs and videos taken from the respective family archives, and, of course, by several recordings of the participants themselves as well as the house and the village where these reunions take place, this documentary’s objective is to preserve and share the memories of the older generation. Such memories stir up very painful facets of the history of the 20th century in Eastern Europe: Second World War, persecutions and forced displacements of Polish ethnics by Germans and Soviets, flight and expulsion of the Germans, etc. Which light do these exclusively feminine micro-histories shed on the historical facts? How are the traumatic experiences expressed even decades afterwards? Could it really be a question of resilience? What emotions arise from what is said, but also from silences and postures? What heritage of memory and post-memory has been transmitted to the next generations? More broadly, can this “film testimony” contribute to the German-Polish reconciliation? Such are the main questions to which I wish to respond.
Keywords: forced displacement, feminine micro-histories, post-memory, Karin Kasper, German-Polish reconciliation.
UN TRECUT DUREROS ȘI UN PREZENT LINIȘTIT? POVEȘTILE DESPRE PROPRIA VIAȚĂ ALE FEMEILOR GERMANE ȘI POLONEZE DIN SILEZIA ÎN DOCUMENTARUL ABER DAS LEBEN GEHT WEITER [DAR VIAȚA CONTINUĂ]
(Rezumat)
Două femei germane în vârstă se întorc, împreună cu fiica și nepoata, în fosta lor casă din Silezia (Polonia), însă acolo o găsesc pe actuala proprietară poloneză împreună cu descendenții ei. Acesta este modul în care regizoarea germană Karin Kasper documentează în filmul Aber das Leben geht weiter [Dar viața continuă], produs în 2010, istoria propriei familii, dar și pe cea a familiei poloneze instalate în casa lor de la țară, după cel de-Al Doilea Război Mondial. Îmi propun să analizez reprezentarea acestei întâlniri intergeneraționale și internaționale exclusiv feminine. Informat în principal prin relatările persoanelor în vârstă, dar și prin fotografii și prin videoclipuri preluate din arhivele familiilor respective și, bineînțeles, prin mai multe înregistrări cu participantele însele, precum și cu casa și cu satul în care au loc respectivele reuniuni, documentarul este menit să recupereze și să împărtășească amintirile generației mai în vârstă. Aceste amintiri trezesc fațete foarte dureroase ale istoriei secolului al XX-lea în Europa de Est: cel de-Al Doilea Război Mondial, persecuțiile și strămutările forțate ale etnicilor polonezi de către germani și sovietici, fuga și expulzarea germanilor etc. Ce lumină aruncă aceste microistorii exclusiv feminine asupra faptelor istorice? Cum sunt exprimate experiențele traumatice chiar și după decenii? Ar putea fi vorba, într-adevăr, de o chestiune de reziliență? Ce emoții se nasc din ceea ce se spune, dar și din tăceri și din postúri? Ce tipuri de memorie și de post-memorie au fost transmise generațiilor următoare? În sens mai larg, poate contribui această „mărturie cinematografică” la reconcilierea germano-poloneză? Acestea sunt principalele întrebări la care îmi propun să răspund în acest articol.
Cuvinte-cheie: strămutare forțată, micro-istorii feminine, post-memorie, Karin Kasper, reconciliere germano-poloneză.